În calitate de crescători de măgărițe și măgăruși și producători consacrați de lapte de măgăriță, niciun animal nu reprezintă mai mult interes pentru noi decât: măgarul. Știm mai bine ca oricine că în spatele imaginii lor inocente și naive chiar uneori, se ascunde de fapt o inteligență uimitoare și un spirit de conservare care depășește cu mult capacitățile multor alte animale cu care oamenii au reușit să se împrietenească de-a lungul timpului. Hai să dezbatem în rândurile cele urmează câteva curiozități despre măgăruși și permite-ne să-ți demonstrăm și ție că sunt cu mult mai fascinanți decât lasă să se vadă!

1. De unde provine măgarul domestic (Equus asinus)?

Originea măgarului domestic datează de acum aproximativ 5.000 – 6.000 de ani, când au început să domesticească primii măgari sălbatici africani, Equus africanus. Cei care au depus primii eforturi în acest sens sunt populațiile din Egipt și Nubia (în prezent nordul Sudanului și sudul Egiptului). Inițial măgarii au fost folosiți exclusiv transport și cărat datorită abilității lor de a face față la condiții climatice extreme, fiind mult mai rezistenți decât caii la căldură și secetă. Dar, cu timpul, oamenii și-au dat seama că pot consuma lapte de măgăriță la fel ca alte tipuri de lapte de origine animală, bucurându-se nu doar de gustul lui deosebit de bun, ci și de efectele sale asupra organismului. Măgarii s-au răspândit apoi pe teritorii mai largi și au fost folosiți în multe culturi și civilizații antice, inclusiv în Mesopotamia, Persia și mai târziu în Europa.

2. Cât de inteligent este un măgar?

Nimeni nu poate pune pune la îndoială inteligența măgărușilor! Măgarii sunt foarte inteligenți și, în multe privințe, se pare că depășesc chiar și celelalte patrupede cu care oamenii s-au împrietenit destul de timpuriu – câinii. Măgarii au o memorie ieșită din comun și își pot aminti trasee și chipuri de oameni și alte animale pentru perioade lungi de timp, uneori chiar decenii. De asemenea, măgarii sunt cunoscuți pentru capacitatea lor de a rezolva probleme. În situații dificile sau noi, măgarii evaluează mai întâi șansele de reușită înainte de a acționa, afișând astfel un comportament pe care unii îl interpretează ca pe „încăpățânare”. Dar încăpățânarea pentru care au devenit faimoși este de fapt un semn de prudență și inteligență. Spre deosebire de cai, care sunt mai predispuși la a reacționa impulsiv, măgarii rămân calmi și analitici.

3. De ce măgarii sunt considerați încăpățânați?

Când enumeră câteva trăsături măgăruși, majoritatea oamenilor încep cu încăpățânarea. O O încăpățânare sănătoasă care izvorăște din instinctul lor puternic de autoconservare. Dacă un măgar percepe o situație ca fiind periculoasă sau riscantă, va refuza să se miște sau să acționeze până când se simte în siguranță, ceea ce demonstrează faptul că sunt niște animale inteligente. Acest comportament este diferit de cel al cailor, care, atunci când sunt speriați, tind să fugă. Spre deosebire de verișorii lor cu copite, măgarii preferă să „evalueze” și să analizeze situația cu mare atenție. Această prudență i-a ajutat să supraviețuiască în condițiile dure ale deșertului african, de unde provin.

4. Cât trăiește un măgar?

Măgarii domestici au o durată medie de viață cuprinsă între 25 și 30 de ani. În captivitate, durata lor de viață este influențată de condițiile de îngrijire și de mediul în care trăiesc. Dar cu o îngrijire adecvată, alimentație corespunzătoare și acces la servicii veterinare, pot trăi sănătoși și fericiți și până la 40 de ani. Măgarii sălbatici pe de altă parte, trăiesc mult mai puțin din cauza condițiilor dure de mediu și a prădătorilor care le pun viața în pericol. 

5. Cât de bine rezistă măgarii în condiții extreme de climă?

Măgarii sunt foarte bine adaptați pentru a supraviețui în medii aride și calde, având un metabolism care le permite să se descurce cu o cantitate redusă de apă și cu vegetație uscată. Ei au un strat de grăsime sub piele care le oferă protecție împotriva razelor solare intense și sunt capabili să economisească apă, concentrându-și compoziția chimică a urinei. În schimb, ei nu se adaptează bine la o climă friguroasă, la umezeală și la rece, necesitând acces la un adăpost uscat și călduros pentru a preveni cu succes eventualele afecțiuni ale pielii și copitelor.

6. Ce roluri li s-au atribuit măgarilor de-a lungul istoriei?

Măgarii au jucat un rol esențial în dezvoltarea economiei și transportului de-a lungul istoriei. În Egiptul antic, de exemplu, măgarii erau folosiți pentru a transporta grâne, apă și alte provizii pe distanțe lungi. În Europa medievală și în Asia, măgarii erau indispensabili pentru agricultură și comerț, deoarece puteau transporta greutăți mari pe teren accidentat. În plus, în Antichitate, măgarii au fost frecvent folosiți și în conflicte militare, pentru transportul proviziilor și echipamentelor, datorită rezistenței și ușurinței cu care pot naviga pe terenuri accidentate.

7. Care sunt diferențele majore între măgari și cai?

Pe lângă diferențele evidente de înfățișare – urechile mari și labele mai robuste – măgarii și caii se deosebesc prin temperament și rezistență. Măgarii sunt mai mici, au cozi mai scurte și un temperament mai calm și mai prudent. De asemenea, ei au un metabolism diferit față de cel al măgarilor, ceea ce înseamnă că nu au nevoie de la fel de multe calorii ca un cal de dimensiuni similare și pot digera hrana uscată și fibroasă mult mai eficient. Temperamentul lor prudent și capacitatea de memorare bine dezvoltată, îi ajută să reacționeze cu mai bine decât caii în situații dificile și să-și păstreze cu succes calmul. 

8. Cât de bine vede și aude un măgar?

Măgarii au o vedere panoramică aproape de 360 de grade, fiind capabili să observe aproape tot ce se întâmplă în jurul lor fără să-și miște capul. Aceasta este o adaptare la viața în sălbăticie, permițându-le să fie atenți la posibilii prădători. Urechile lor mari au, de asemenea, un rol esențial în supraviețuirea lor: acestea le permit să audă excelent și contribuie de asemenea și la reglarea temperaturii corpului prin disiparea căldurii. Măgarii sunt capabili să audă chiar și cele mai slabe sunete de la distanțe mari, ceea ce îi ajută să fie mereu în alertă în cazul pericolelor.

9. Măgarii sunt animale sociale?

Da, măgarii sunt animale foarte sociale și formează legături puternice cu alți măgari și, când nu au alternative, chiar și cu alte animale domestice, cum ar fi caii sau caprele. Atunci când formează o pereche cu un alt măgar, cei doi devin prieteni foarte apropiați și pot suferi emoțional dacă sunt separați. Mai mult, măgarii se atașează profund și de oameni, iar în locurile unde sunt folosiți pentru terapii, cum ar fi terapia asistată de animale, devin parteneri de încredere. Relațiile sociale le sunt importante și în sălbăticie, unde un grup de măgari își oferă protecție reciprocă, asta ca să subliniem câteva fapte interesante măgăruși.

10. De ce strigătele măgarilor sunt atât de distincte?

Sunetele măgarilor sunt cunoscute sub numele de „ragete” și sunt un mod de comunicare, în special în sălbăticie, în zonele întinse, unde distanțele ce despart doi măgari pot fi mari. Ragetele măgarilor sunt mult mai puternice și distinctive decât sunetele scoase de cai, iar unii măgari pot comunica între ei chiar și de la câțiva kilometri distanță. În medii deschise, cum ar fi deșerturile sau zonele stâncoase. Ragetele îi ajută pe măgari să-și regăsească perechea sau să avertizeze asupra prezenței unui pericol.

Ți-au plăcut acest curiozități despre măgari? Tu câte dintre ele știai deja și ce ai mai putea adăuga la materialul nostru pentru a ne completa cunoștințele despre animalele preferate? De asemenea, dacă iubești măgarii și măgărușii la fel de mult ca noi sau vrei să încerci lapte de magarita te așteptăm oricând la ferma noastră!